Să stai de veghe Bucovină, că-i acuși noaptea strigoilor, să-ți aperi mândrele și feciorii, animalele și casele. De S’ânt Andrei Să le dai învățăminte și să le ții povață. Să spui de cei trecuți dincolo numai de bine, iar pe cei vii să-i ferești. Andrei cap de iarnă, stă să bată la ușă, și nu-i cu chip să fii nepregătită.
La ceas de seară se fac farmece de dragoste și se spun rugăciuni, că la miez de noapte se deschid porțile Cerului, iar strigoii vin să fure mințile oamenilor,mana animalelor sau rodul livezilor. Să ai grijă gospodare de ele.
Să ungi cu usturoi tocul ușilor și poarta grajdului.Să arunci gospodină firmituri de pâine neîncepută în curte să-ți aperi cămara.Să întorci cănile și ulcelele cu gura-n jos și să arunci cenușa caldă de peste zi in zare.
Să nu mături mândră, să n-arunci gunoi și să-ți lași cosițele nepieptănate, că-n pieptăn zic bătrânii că e locașul lupilor.
Să nu dai gospodare bani din casa nimănui, nici să nu iei, să nu bagi paguba in bordei.
Să pui flăcău grâu la încolțit, să vezi cum o fi câmpul la anu.
Să-ți pui mândră busuioc sub perna, să-ți visezi ursitul.
Să-ți faci turtă sărată, să o mănânci la ceas de seară, iar cel de-ți va da apă in vis, cu el să te măriți.
Să pui măndră ulcea cu apă neîncepută pe carbuni încinși, să zvârli în ea inel de cununie sfințit și să spui descântec ca să-ți apară chipul feciorului de-ți va ține de frumos toată viața.
Să ții Bucovină de tradiție și să citești semne.
Dacă noaptea de Sânt Andrei, cerul e senin, stă în față iarnă ușoară. Dar de va ploua ori ninge ori de-i cerul întunecat, troine mari or să cadă.
Astea sunt zile în care povețele sunt sfinte, în care bătrânii trebuiesc întrebați și-n care poveștile lor au tâlc.Bucovina îmbracă haină de iarnă, e mândră, se face frumoasă și are grija de ea, iar de S’ânt Andrei s-or întampla numai bune.
Se întâmplă de multe ori să vină la fetele din iaBucovina oameni care au de vânzare ii. Cămăși de tot felul. Multe sunt de artizanat, valoroase și ele în felul lor…
Dar mai vin și cu celelalte.
Frumoasele cămăși vechi tare, cusute la 2 fire, atent, aproape perfect, cu un simț estetic care te face să te întrebi ” oare cum gândeau, desenau, inventau, măsurau genialul model, femeile de acum 100 de ani, în plin război?”
Oare cum?
Această cămașă a “venit” de la două fete. Tinere. Care o aveau moștenire de la bunică. Mai bine de jumătate de altiță stângă, a fost cusută cu negru. Apoi cu un verde-iarbă. 🙂 Oare i s-o fi terminat ața? Oare s-o fi răzgândit bunica? Oare așa a vrut ea să transmită că doar Dumnezeu face lucrurile perfecte?
Acum, ea este perfectă pentru noi! Parcă ne-am fi regăsit!