Despre ie, din suflet.

           Am umblat îndelung să găsesc o poveste despre ie îndeajuns de frumoasă. Am căutat în podul bunicii și dincolo de caiere de lâna, fuioare și de zmeii copilăriei mele nu am găsit altceva. Am căutat mai apoi în camera cu unelte ale tataiei. Aici erau doar acele lucruri ce-l ajutau să repare tot ce se strica și juliturile mele din genunchi din vremea când eram doar de-o palmă. Am căutat în cerdacul însorit dar acolo nu aveam să găsesc decât  raze și amintiri din copilărie. Mi-am mai adus aminte de un loc în care cu siguranță voi găsi ceva ce să-mi potolească setea de frumos și de timp.

          În odaia de curat a bunicii știam că fiecare colțisor spune o poveste. Am pășit sfios lăsând dincolo de prag orice gând rău. Am privit împrejur și m-am minunat. Cum poate o simplă odaie bătrâneasca peste care a curs timpul să fie sălaș atâtor amintiri, atâtor bucăți din sufletul bunicilor ? Am găsit aici primul zâmbet și primele lacrimi. Primul „Mama” și primele povești. Și am mai găsit o adevărată avere.  În colțul dinspre răsărit puteam să găsesc singurul loc din casa bunicilor peste care se așezase praful și timpul. Lada de zestre a bunicii,care a rămas dovata de neclinit a faptului că am crescut între români adevărați, ferea de ochii iscoditori ai vremii și de timpul necruțător o ..o parte din ceea ce fiecare dintre noi este.  Am ridicat capacul lăzii cu grijă și cu imaginea bunicii în minte. Am găsit aici ceea ce în nici un alt loc din lume nu aș fi putut afla. Am găsit o bucată de timp cusută pe bumbac. Am găsit dovada acelor ce au gemut când împungeau albul bucății de suflet. Am găsit cămașa cu altiță a bunicii-Ia tinereții ei. Ia în care era îmbrăcată când a îndrăgit-o tataie și Ia în care s-a măritat jurând că va avea grijă de timp... Am găsit Ia bunicii mele..la fel de frumoasă precum o știam și la fel de plină de iubire. Doar peste ea nu trecuse timpul. Rămăsese la fel de strălucitoare ca în vremea horelor și șezătorilor. Mărgelele de pe umeri erau la locul lor, la fel ca și amintirea vremii ce a trecut de mult. Șnurul răsucit ce întărește gulerul pare poteca pe care străbunii au pășit veac după veac și ne-au lăsat comori. Încrețitura ce strânge încheietura mâinii amintește că nu ar trebui data jos și că locul ei nu ar trebui luat de moda zilelor noastre. Ia bunici mele nu e lungă, e până la mijloc. De le ea am învățat că și viața e scurtă și că trebuie trăită purtând în suflet tradiția și învățăturile bunicilor. Florile de pe mâneci poartă metri de culoare și metri de suflet. Modelul de pe piept stă străjer inimii de dincolo de de ie. O ferește de rele și îi aduce liniște.  Ia bunicii mele poartă cu ea vremea...Vremea aceea frumoasă în care bucuriile veneau din lucruri mărunte și în care oamenii erau oameni. Cămașa cu altiță sau Ia tradițională e iubire, e frumos și e magie.   Ia bunicii nu e doar o bucată de bumbac cusută și împodobită cu mărgele și broderii. E o parte din viața mea. În Ia bunicii m-am găsit pe mine..întreagă.

Sper să nu spulber misterul și să nu risipesc bucuria. Bunica despre care am tot vorbit e tradiția noastră, a românilor. E acea parte a poporului nostru pe care nu o să ne-o poată fura nimeni. Bunica e trecutul nostru frumos și plin de măreție.  Iar eu? Eu sunt fiecare femeie ce a îmbrăcat vreodată o Ie. Eu sunt vocea unei bucăți de timp ce ar trebui păstrată mereu în suflet ca o avere. Eu sunt o poveste ce vrea să îți aducă ție aminte de trecut și de cine ești cu adevărat. Eu sunt doar un căutător de povești..Și chiar și mie mi-a trebuit ceva vreme să înțeleg că adevăratele comori nu pot fi descrise, ci doar purtate cu mândrie pe trup și în suflet.

Moroșanu Ancuța

Cu drag, pentru iaBucovina