Se întâmplă de multe ori să vină la fetele din iaBucovina oameni care au de vânzare ii. Cămăși de tot felul. Multe sunt de artizanat, valoroase și ele în felul lor…
Dar mai vin și cu celelalte.
Frumoasele cămăși vechi tare, cusute la 2 fire, atent, aproape perfect, cu un simț estetic care te face să te întrebi ” oare cum gândeau, desenau, inventau, măsurau genialul model, femeile de acum 100 de ani, în plin război?”
Oare cum?
Această cămașă a “venit” de la două fete. Tinere. Care o aveau moștenire de la bunică. Mai bine de jumătate de altiță stângă, a fost cusută cu negru. Apoi cu un verde-iarbă. 🙂 Oare i s-o fi terminat ața? Oare s-o fi răzgândit bunica? Oare așa a vrut ea să transmită că doar Dumnezeu face lucrurile perfecte?
Acum, ea este perfectă pentru noi! Parcă ne-am fi regăsit!
“Iana Sânziana” a sărbătorit Ziua Universala a Iei în Muzeul Satului Bucovinean. Fiecare ie v-a așteptat cu povestea şi casa ei.
Ziua de 24 iunie a fost plină de evenimente, iar Suceava şi locuitorii săi au avut un program extrem de încărcat. Ziua Universală a Iei a fost marcată prin numeroase acţiuni, dar mai ales de prezenţa în număr mare a cămăşilor pe stradă. De la copii la bunici, cei care au avut o ie în garderobă, au scos-o la plimbare vineri, la sfânt, în Parcul Universităţii, unde coordonaţi de prof. dr. conf. Carmen Chaşovschi, studenţii au Adus Satul în Parc, la Shopping City Suceava unde în cadrul expoziţiei de ii şi ţesături, îmbrăcată înie puteai fi recompensată cu un voucher şi, nu în ultimul rând, la Muzeul Satului Bucovinean, unde Iana Sânziana a ales să-şi aştepte invitaţii la a IV-a ediţie.
Iana Sânziana (un eveniment Crai nou şi iaBucovina) a ales Muzeul Satului ca spaţiu de desfăşurare. Expoziţia de ii (fiecare ie cu povestea şi casa ei) prezentată în cadrul evenimentului poate fi vizitată până pe 30 iunie. Anul acesta, invitat special al evenimentului a fost Ordinul Solomonarilor, care a recreat şi oferit celor prezenţi o poveste, un dans, un moment magic care a ţinut ploaia şi furtuna (de care ne temeam în secret) departe.
Ia a fost un motiv de bucurie şi sărbătoare şi o excelentă punte de legătură şi comunicare. Iile au creat legături între oameni, au legat prietenii, păreau că vorbesc între ele, atrăgând în conversaţii şi aparţinătoarele. S-au privit, s-au admirat, s-au conversat, s-au mândrit, şi-au promis să se revadă, nu neapărat în cadru festiv, ci şi în zile obişnuite.
Muzeul Satului şi-a pierdut pentru câteva ore liniştea de muzeu, uliţele i-au fost invadate de copii gălăgioşi în căutarea comorilor ascunse în altiţe, mândrele îşi purtau şi-şi arătau care mai de care ia, casele bătrâneşti aveau ceva din bucuria bunicilor care-şi primesc nepoţii veniţi de departe. Aerul vibra de viaţă, şi veselie, şi sărbătoare, şi magie – magia simbolurilor cusute, magia poveştilor ascunse în fiecare cotlon al fiecărei case a muzeului, magia solomonarilor, magia chicotelilor copilăreşti, magia zâmbetului crâşmăriţei. Dacă n-aţi fost acolo, vizitaţi muzeul. Cu siguranţă vibraţiile au rămas în aer, iar iile au rămas să-şi mai spună povestea… o vreme.
Ia românească are poveşti multe, încercăm să le desluşim împreună cu dumneavoastră, încercăm să le înţelegem ca să ne putem bucura de plinătatea lor şi să le putem transmite mai departe la rândul nostru.
iaBucovina nu e doar despre Bucovina, despre meșteșuguri și sate cu ulițe bătătorite de timp. Ce poate nu știați e că iaBucovina are drag de poveștile oamenilor ei.
În Săptămâna Mare ni s-a oferit ocazia să ajutăm. Am aflat o poveste tristă dar și o cămașă frumoasă, cusută la două fire, așa cum se cade în Bucovina. Tanti Maria tocmai ce a terminat de cusut o cămașă și, așa cum se face în satele românești, a dat-o Linei Jucan să o încheie. Ea, femeie strașnică, i-a făcut fotografie și a dat sfoară-n țară că e de vânzare.
Așa am descoperit-o și noi iar cu ajutorul unei licitații online am reușit să strângem chiar mai mulți bani decât se cereau.
(puteți urmări mai multe detalii AICI )
La capătul unui drum plin de frumos brăzdat în picuri de ploaie, am ajuns la tanti Maria, căci ea a fost omul poveștii noastre de acum. Am ajuns la o casă ce are în fiecare colț bucată din viața unui om atât de simplu și atât de bun, încât Cerul o pune la încercare necontenit, ca să-i arate că nu-i uitată. Poate că tanti Maria ar vrea să o uite necazurile, și pe la poarta ei să nu mai treacă decât bucurii, dar privește pe geamul ce bate către răsărit fiecare zi ca un nou drum de dus la capăt. La lumina vieții coase ii, și țese povești între ițe.. dar numai dânsa, cămășile și Cerul știu de câte ori au fost strânse și lacrimi între fire. Lacrimi pentru cei ce-au fost și nu mai sunt. Lacrimi pentru cei ce încă sunt și-i dau bucurie și puterea de-și duce traiul pân la capăt. Poate că nu i se mai poate citi de mult timp bucuria pe chip, când îi e călcat pragul de altceva înafara de poveri, dar în strângerea de mână, poți simți cât de mult poți oferi prin atât de puțin. Nu-ți trebuie o viață să cunoști un astfel de om, ci doar o privire aplecată mai mult pe chipul plouat cu viață și pe mâinile muncite.
Noi am ajuns convinși că ducem acolo un ajutor atât de mărunt, dar am plecat spunându-ni-se că am dus o avere. Ce tanti Maria nu știe e că averea am luat-o noi de acolo. Am luat bucurie și o fărâmă din sufletul unui om al Bucovinei. Am lăsat-o privindu-ne de după gard, și mulțumind necontenit pentru o gura de liniște. Am fi vrut să-i ducem mai mult, dar ce să-i duci unui om care cere doar sănătate și răsărituri.
Noi poate o să mai trecem pe la Tanti Maria. Să mai culegem bucată din povestea dânsei și să ne-nvețe să trăim cu bune si grele, și să punem frumosul în tot ceea ce facem. Dar…până când o să mai plouă drum sub pașii noștri și o să mai ajungem acolo, vă mulțumim tuturor celor ce ne-ați oferit șansa de a ajuta. Aducem de pe uliță și din casa bătrânească cu atât de mult suflet, numai urări de bine, de liniște și de frumos! Că toate astea nu s-a născut decât la sat!
Ia cusută de Tanti Maria, a ajuns la Paul, un pui de om de doar 4 luni. A făcut-o cadou, alături de povestea unui om, mamei lui. O ie, un nou început, și o gură de liniște.
Mulțumim Lina Jucan că ne-ai dus să culegem o poveste. Iar vouă, tuturor…Vă mulțumim că ne-ați ajutat să ajutăm!
Am umblat îndelung să găsesc o poveste despre ie îndeajuns de frumoasă. Am căutat în podul bunicii și dincolo de caiere de lâna, fuioare și de zmeii copilăriei mele nu am găsit altceva. Am căutat mai apoi în camera cu unelte ale tataiei. Aici erau doar acele lucruri ce-l ajutau să repare tot ce se strica și juliturile mele din genunchi din vremea când eram doar de-o palmă. Am căutat în cerdacul însorit dar acolo nu aveam să găsesc decât raze și amintiri din copilărie. Mi-am mai adus aminte de un loc în care cu siguranță voi găsi ceva ce să-mi potolească setea de frumos și de timp.
În odaia de curat a bunicii știam că fiecare colțisor spune o poveste. Am pășit sfios lăsând dincolo de prag orice gând rău. Am privit împrejur și m-am minunat. Cum poate o simplă odaie bătrâneasca peste care a curs timpul să fie sălaș atâtor amintiri, atâtor bucăți din sufletul bunicilor ?
Am găsit aici primul zâmbet și primele lacrimi. Primul „Mama” și primele povești. Și am mai găsit o adevărată avere. În colțul dinspre răsărit puteam să găsesc singurul loc din casa bunicilor peste care se așezase praful și timpul. Lada de zestre a bunicii ferea de ochii iscoditori ai vremii și de timpul necruțător o ..o parte din ceea ce fiecare dintre noi este.
Am ridicat capacul lăzii cu grijă și cu imaginea bunicii în minte. Am găsit aici ceea ce în nici un alt loc din lume nu aș fi putut afla. Am găsit o bucată de timp cusută pe bumbac. Am găsit dovada acelor ce au gemut când împungeau albul bucății de suflet. Am găsit cămașa cu altiță a bunicii-Ia tinereții ei. Ia în care era îmbrăcată când a îndrăgit-o tataie și Ia în care s-a măritat jurând că va avea grijă de timp… Am găsit Ia bunicii mele..la fel de frumoasă precum o știam și la fel de plină de iubire. Doar peste ea nu trecuse timpul. Rămăsese la fel de strălucitoare ca în vremea horelor și șezătorilor. Mărgelele de pe umeri erau la locul lor, la fel ca și amintirea vremii ce a trecut de mult. Șnurul răsucit ce întărește gulerul pare poteca pe care străbunii au pășit veac după veac și ne-au lăsat comori. Încrețitura ce strânge încheietura mâinii amintește că nu ar trebui data jos și că locul ei nu ar trebui luat de moda zilelor noastre. Ia bunici mele nu e lungă, e până la mijloc. De le ea am învățat că și viața e scurtă și că trebuie trăită purtând în suflet tradiția și învățăturile bunicilor. Florile de pe mâneci poartă metri de culoare și metri de suflet. Modelul de pe piept stă străjer inimii de dincolo de de ie. O ferește de rele și îi aduce liniște. Ia bunicii mele poartă cu ea vremea…Vremea aceea frumoasă în care bucuriile veneau din lucruri mărunte și în care oamenii erau oameni. Cămașa cu altiță sau Ia tradițională e iubire, e frumos și e magie. Ia bunicii nu e doar o bucată de bumbac cusută și împodobită cu mărgele și broderii. E o parte din viața mea. În Ia bunicii m-am găsit pe mine..întreagă.
Sper să nu spulber misterul și să nu risipesc bucuria. Bunica despre care am tot vorbit e tradiția noastră, a românilor. E acea parte a poporului nostru pe care nu o să ne-o poată fura nimeni. Bunica e trecutul nostru frumos și plin de măreție.
Iar eu? Eu sunt fiecare femeie ce a îmbrăcat vreodată o Ie. Eu sunt vocea unei bucăți de timp ce ar trebui păstrată mereu în suflet ca o avere. Eu sunt o poveste ce vrea să îți aducă ție aminte de trecut și de cine ești cu adevărat. Eu sunt doar un căutător de povești..Și chiar și mie mi-a trebuit ceva vreme să înțeleg că adevăratele comori nu pot fi descrise, ci doar purtate cu mândrie pe trup și în suflet.
Ancuța Moroșanu
Cu drag, pentru iaBucovina